Prin Transilvania. Pe urmele artistului Liviu Vlad

Scurtă descriere a evenimentului:

Sala Liviu Vlad a fost inaugurată la 28 februarie 2020 și adăpostește, sub forma unei expoziții permanente, trei colecții donate de către artistul Liviu Vlad Universității Babeș-Bolyai. De profesie medic chirurg, Liviu Vlad (n. 15 ianuarie 1946) s-a preocupat în paralel și de pictură, după cum mărturisea: „Fiind un peregrin pasionat de istorie, am redat plastic locurile pe care le-am parcurs, revenind adeseori cu gândul și consemnând prin imagine locurile predilecte”.

Vizitatorii care vor trece pragul Sălii Liviu Vlad cu ocazia Nopții Muzeelor 2022 vor avea parte de o incursiune în timp cu ajutorul codurilor QR, care conduc spre informații inedite despre o selecție de tablouri dedicate patrimoniului arhitectural din Transilvania. De asemenea, vom pune la dispoziția publicului și o zonă de atelier, unde vizitatorii se pot familiariza cu particularitățile tehnicii acuarelă și cu modul în care vopseaua și hârtia interacționează, dar și fascinantul proces de creare al vopselei. În cadrul atelierului vizitatorii sunt încurajați să experimenteze pe viu și să pună întrebări.

Vă invităm într-o călătorie plină de culoare, în care să descoperiți poveștile bisericilor de lemn și ale cetăților fortificate redate cu măiestrie de Liviu Vlad, dar și să explorați tehnica acuarelei.

Parteneri media ai evenimentului:
Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai; UBB Cultural

  • Acces: gratuit

  • Program de vizitare de Noaptea Muzeelor: 18:00-24:00

  • Adresă: Calea Moților nr. 11, etaj 5, sala 509

  • Telefon: 0754418633
  • Email: salaliviuvlad@gmail.com/paula.cazacu@ubbcluj.ro

  • Retele sociale: FacebookInstagram