Noaptea Muzeelor

Scurtă descriere a evenimentului: 

La Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” vă așteaptă un maraton expozițional nocturn.

La Secția LAPIDARIUM (str. Mr. Iancu Fotea, nr. 2bis, lângă Biserica Greacă) veți descoperi expozițiile de bază: „REPERE ARHEOLOGICE LA DUNĂREA DE JOS”, „AMBIENT ROMÂNESC – AMBIENT EUROPEAN, A DOUA JUMĂTATE a sec. al XIX-lea – ÎNCEPUTUL sec. al XX-lea”, „CIVILIZAȚIA TRADIȚIONALĂ DIN SUDUL MOLDOVEI”, dar și cea mai nou vernisată expoziție temporară: „Lumea păpușilor – o lume minunată”.  225 de păpuși din porțelan care aparțin Muzeului Municipal „Regina Maria” din Iași vă așteaptă să le descoperiți poveștile.

În cadrul evenimentului european „Noaptea Muzeelor”, la Secția Lapidarium veți avea ocazia să vă întâlniți atât cu unii domnitori români, dar și cu importante personalități care au contribuit la istoria noaștră. Prin bunăvoința partenerilor noștri de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Alexandru Ioan Cuza și Elena Cuza, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad Țepeș, Mihail Kogălniceanu și Costache Negri vor fi prezenți la Noaptea Muzeelor și vă veți putea fotografia alături de ei.

În cadrul aceluiași eveniment, Fanfara „Valurile Dunării” din cadrul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” va susține un recital la secția Lapidarium, începând cu ora 21.00.

De asemenea, vă așteptăm și la Casa memorială „Costache Negri”, din comuna cu același nume, unde muzeografii noștri vă vor prezenta expoziția: „Ambient românesc – Ambient european: Conacul de la Mânjina”. 

La Noaptea Muzeelor veți avea parte nu doar de o lecție de istorie inedită, ci și de surprize. La Secția Lapidarium se va organiza o tombolă, iar cei mai norocoși vor primi cărți. 

Parteneri ai evenimentului dumneavoastră:
Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați, Teatrul Dramatic ”Fani Tardini”, Centrul Cultural ”Dunărea de Jos”

Parteneri media ai evenimentului:
Viața Liberă, Monitorul de Galați, Reperul.ro, ProTV, Antena 1, Antena 3, TVR 1, Prima TV, România TV, Kanal D, TV Galați, Express TV

  • Acces: gratuit

  • Program de vizitare de Noaptea Muzeelor: 18.00-23.30

  • Adresă: str. Mr. Iancu  Fotea nr. 2.bis, Galați

  • Telefon: 0236.412.408

  • E-mail: relatiipublice@migl.ro

  • Website: www.migl.ro

  • Retele sociale: Facebook