Dan Crecan – Magie și Tradiție

Scurtă descriere a evenimentului:
Casa de licitații Vikart prinde viață cu ocazia deschiderii Nopții Europene a Muzeelor. Expoziția organizată de Vikart, urmată de prezentarea lucrărilor pe piața de artă, facilitează întâlnirea omului contemporan cu lumea ideală din picturile lui Dan Crecan. Peste 60 de lucrări se vor regăsi pe simezele Casei de licitații Vikart, ce poartă amprenta inconfundabilă a maestrului Crecan, actualul Președinte U.A.P. filiala Alba. Vă invităm să vă opriți și să reflectați asupra acestei expoziții pe care plasticianul Dan Crecan ne-o propune, și să respirați … preț de câteva momente, aerul operelor sale, prin Expoziția „Dan Crecan – Magie și Tradiție”.
Luciana STANCIU (istoric de artă) va fi alături de dumneavoastră în acest tur al Nopții Muzeelor.