1. Expoziție foto-video: 10 ani de acțiuni feministe în stradă.
2. INTIMISFERA – o călătorie imersivă în sexualitate
Scurtă descriere a evenimentului:
- Lupta pentru drepturile femeilor și egalitate de gen se poartă (și) în stradă. De la proteste și marșuri, până la performance-uri și flashmob-uri, expoziția foto-video rememorează acțiuni civice din București, Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Timișoara, Giurgiu, Valea Seacă, Alba-Iulia, Târgoviște. În ultimii 10 ani, femeile din România au revendicat spațiul public pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă: violența domestică, violența sexuală, restrângerea dreptului la avort, lipsa educației sexuale în școli, interzicerea referirilor la gen în școli, discriminarea fetelor și femeilor rome. Feministele au organizat inclusiv manifestații de solidarizare cu femeile din Spania, Polonia, Turcia, Bulgaria. Imaginile expoziției sunt însoțite de textele originale ale manifestelor de la fiecare acțiune. Veți putea citi apeluri la solidarizare, scandări, luări de poziții, mărturii emoționante, cerințe către autorități și societate. „Credeți-ne”, „Nu ești singură!”, „Solidaritate, să ne unim toate!”, „Cade una, cădem toate”, „Corpul meu, alegerea mea” au fost sloganurile care s-au auzit în stradă.
- „INTIMISFERA – o călătorie imersivă în sexualitate”. Aici vei avea ocazia să percepi sexualitatea ca un element de construcție al identității, intimității și relațiilor sociale.
Expoziția evoluează odată cu implicarea ta în instalațiile pregătite din cele două spații – CONȘTIENTUL și SUBCONȘTIENTUL – și crează un context de cunoaștere personală.
Expoziția beneficiază în paralel de specialiști care vor dezbate diferite subiecte cu scopul de a normaliza tematica sexualității, pentru a crea un cadru de comunicare a nevoilor reale ale tinerilor. Discuțiile se vor desfășura duminică între orele 15:00 – 18:00. Înscrierea se face la următorul link: https://forms.gle/tQaUgQ5vpP5ZkMCz9
Muzica și dansul sunt din partea casei, iar călcâiele încep să se încălzească de la 18.30 cu Party Habits (sâmbătă) & ELLEN cu BTA (duminică).
La noi poți să lași bilețelul, tricoul, maimuțoiul, fotografia sau alte amintiri din foste relații, pe care vrei să le uiți și să lași în urmă!
Evenimentul este gândit, organizat și pus în practică de voluntarii Tineri pentru Tineri.
Parteneri ai evenimentului dumneavoastră:
Modernism.ro, Propagarta, Zeppelin, Agerpres, DOR, Radio Guerrilla